Olivia Steer

Biografie:
Dorinţa de a avea un viitor în media s-a născut prin clasa a x-a, când am prezentat un soi de "ştiri" la primul post local independent de televiziune de după 1989, TVO din Oradea. Curat pionierat!

Studioul era un scaun antic, (găsit prin prefectură, unde aveam sediul), încleiat strâmb de colegi, şi o zdreanţă albastră, ce atârna pe perete în fundal. Nu conta! Descopeream televiziunea şi o reinventam cu sufletul. Oamenii munceau acolo şi nopţile fără bani. În fum de Carpaţi şi deseori nemâncaţi. Se luau cu inconştienţă, fără acte, fără dovezi, de foşti ştabi de partid din Oradea, iar lumea ne iubea pentru curaj. Azi, pentru aşa ceva, am strânge vrafuri de dosare penale pentru calomnie şi insultă!

În clasa a XII-a "m-am lăsat", constrânsă de părinţi "să pun burta pe carte" şi "să intru la Drept" (o ambiţie de-a mea mai veche). În anul doi de facultate, am recidivat. Cu o pagină studenţească săptămânală în cotidianul local. Ţin minte, aveam o rubrică permanentă, "Rumegusul limbilor de lemn". "Infieram" greşeli de exprimare de pe posturile de televiziune, texte de reclamă, lipsite de logică, orice... După sesiunea de iarnă şi, deci, "o pauză gazetărească" de vreo două luni, m-am întors la ziar. Ei mi-au propus, iar eu am acceptat pe loc să mă anhajez pe "termen nelimitat". Am lucrat o vreme pe "cultură", apoi am trecut pe "anchetă". După un an am devenit corespondent pentru Evenimentul Zilei. Trei ani, trei ani prolifici. Pentru că munca de corespondent te obligă să-ţi vâri nasul în toate domeniile şi să percepi realitatea în teren, acolo unde adevărul nu umblă fardat. Atunci am desocperit o nouă pasiune: reportajul. Pasiunea ar fi rămas un hobby ca oricare, dacă n-aş fi primit încurajări.

În 1999, am câştigat un premiu la secţiunea reportaj a concursului naţional "Tânărul jurnalist al anului" (cu o "Poveste tristă de Crăciun", o poveste tristă cu adevărat, despre bătrânii nimănui, ce-şi fac veacul în gara din Oradea). Cornel Nistoresc îmi dădea ghes, cu stilul lui abrupt, ce mă şifona câteodată: "Scrie, fată, că scrii bine!".

În 2000, am trecut cu arme şi bagaje în familia "Media Pro", la săptămânalul trustului "Bihoreanul". Să fac o pagină de reportaje: "Poveştirile Oliviei". Un an şi jumătate am uitat să-mi iau concediu din cauza ei! Am început să fac şi corespondenţe din Bihor pentru Ştirile PRO TV Internaţional, cei din Bucureşti m-au remarcat, iar în februarie m-au chemat. În fine, important e să iei provocarea în piept, atunci când e vorba de carieră, pentru că dacă nu o faci, mai devreme sau mai târziu, te năpădesc regretele.